Primim deseori intrebari legate de depozitarea produselor noastre, tocmai de aceea ne-am propus sa scriem aici, pe blog, un scurt ghid care sa te ajute sa pastrezi produsele de ingrijire personala in conditiile optime, astfel incat sa te poti bucura de ele mai mult timp, fara sa fii nevoit/a sa le arunci inainte sa se termine.
Dupa cum bine stii, anumite ingrediente din produsele cosmetice / dermatocosmetice au nevoie de anumite conditii de depozitare, tocmai de aceea prima regula pe care o vom dezbate in acest articol este si cea mai importanta:
-
CITESTE INTOTDEAUNA INFORMATIILE DE PE ETICHETA
Fiecare produs trebuie sa contina pe eticheta informatii despre depozitare, tocmai de aceea, este extrem de important sa te informezi inainte de a incepe sa folosesti un produs. Pe eticheta/ ambalaj trebuie sa gasesti informatii despre temperatura ideala la care trebuie pastrat produsul dar si despre locul in care trebuie sa il depozitezi (spre exemplu: ferit de razele soarelui sau umiditate).
-
ANALIZEAZA CONSISTENTA, MIROSUL SI CULOAREA PRODUSULUI IN MOMENTUL ACHIZITIONARII
Este extrem de important sa cunosti consistenta, mirosul si culoarea produsului pentru a observa in timp daca acestea se schimba. De cele mai multe ori, daca produsele nu sunt pastrate in conditii optime, toate aceste 3 caracteristici pot suferi modificari.
Exemplu: Cand vine vorba despre acest subiect, Vitamina C este unul dintre cele mai sensibile produse pe care le folosim pe piele. Anumite tipuri de Vitamina C sunt foarte sensibile si se pot oxida in scurt timp din diferite cauze cum ar fi: contactul prelungit cu aerul, depozitarea la temperaturi ridicate sau la lumina.
-
TINE CONT INTODEAUNA DE VALABILITATEA PRODUSELOR
Prea putini dintre noi suntem atenti la acest lucru iar neglijand acest aspect, ii putem crea tenului o multime de probleme (eczeme, dereglari etc.) Noteaza-ti pe recipient data deschiderii pentru a te asigura ca nu vei uita aceasta informatie.
Cum citim corect data de expirare a produselor Eladerm?
Pentru a afla care este durata de valabilitate a produsului dupa deschiderea recipientului, te invitam sa citesti informatiile prezente pe eticheta deoarece acestea pot sa difere in functie de tipul de produs si ingredientele din compozitie.
-
ASIGURA-TE CA IN TIMPUL SEZONULUI CALD, IN ZILELE CANICULARE, PRODUSELE TALE SUNT DEPOZITATE INTR-O INCAPERE RACOROASA
Perioadele caniculare modifica temperatura din interiorul casei noastre, tocmai de aceea, de cele mai multe ori, se intampla ca aceasta sa creasca si in incaperea in care depozitam produsele de ingrijire. Tine cont de faptul ca le poti pastra la frigider in aceste perioade, tocmai pentru a le mentine la temperatura optima. Verifica pe eticheta intre ce valori de temperatura poate fi pastrat produsul iar daca temperatura din frigider se incadreaza in acestea, nu mai sta pe ganduri.
-
DOCUMENTEAZA-TE CU PRIVIRE LA INGREDIENTE
Anumite ingrediente din produsele noastre (in general vorbim despre ingredientele active, principale, nu despre conservanti sau despre cele care ofera consistenta/culoare etc.) pot fi foarte sensibile daca sunt expuse la lumina sau umiditate. Informeaza-te cu privire la ingredientele din produsul tau pentru a te asigura ca le depozitezi corect.
Spre exemplu, Vitamina C nu se pastreaza intr-un loc luminos ci trebuie ferit de razele soarelui.
-
INTREABA PRODUCATORUL
Daca eticheta, ambalajul sau pagina produsului de pe site nu iti ofera raspuns la toate intrebarile tale, nu ezita sa initiezi o discutie cu producatorul pentru a te asigura ca detii toate informatiile despre produsul pe care il folosesti. Nu intotdeauna ingredientele dintr-un anumit produs sunt identice cu cele dintr-un alt produs, chiar daca par a fi aceleasi (spre exemplu, serurile cu Vitamina C pot fi formulate avand la baza diferite tipuri de vitamina C).