Livrare Gratuită pentru comenzi peste 149 RON. | CADOURI la comenzile de peste 200 lei

0740.479.504

Prevenim sau tratam ridurile?

Prevenim sau tratam ridurile?

01.09.2022 12:21

Ridurile se instalează pe ten repede și apariția lor vine la pachet de cele mai multe ori cu lipsa fermității. Deși pare că doar tenul matur se confruntă cu astfel de probleme, adevărul este că tot mai multe persoane tinere se confruntă cu riduri și lipsă de fermitate iar cauzele sunt foarte variate.

De la bine-cunoscutele riduri de expresie și până la cele cauzate de lipsa utilizării protecției solare, de fumat sau deshidratarea constantă, drumul nu este foarte lung și, din păcate, toate sunt la fel de dificil de îndepărtat/reparat. Uneori, chiar imposibil...

Un lucru este cert!

Ridurile adânci sau cele instalate pe ten de mult timp și împotriva cărora nu s-au luat măsuri corecte sunt extrem de greu de îndepărtat. Mulți dintre clienții noștri ne mărturisesc că utilizează creme antirid pentru a combate aceste probleme însă, surprinzător, nu folosesc protecție solară ridicată pe tot parcursul anului și nu îi oferă tenului tot ce-i lipsește.

Dar ce îi lipsește unui ten pe care încep să se instaleze ridurile?

Protecție solară zilnică

Prima și cea mai importantă măsură pe care o putem lua pentru a preveni apariția ridurilor și pentru a diminua aspectul celor instalate este protecția solară utilizată zilnic, pe tot parcursul anului, în cantitatea corectă.

Razele UV sunt cel mai mare dușman al tenului și duc în scurt timp la apariția ridurilor, la lipsa fermității și a petelor pigmentare.

Nu neglija importanța SPF-ului și alege să folosești protecția solară zilnic!

Hidratarea tenului

Oferă-i pielii tale hidratarea de care are nevoie și asigură-te că ingredientele din produsele pe care le folosești hrănesc țesuturile. Chiar dacă impactul utilizării unei produse hidratante pare mic, în realitate ajută pielea să combată îmbătrânirea prematură.

Folosește produse care să conțină: Acid Hialuronic, colagen, vitamina A, vitamina E, ingrediente care mențin umiditatea optimă în piele sau orice alte ingrediente cu rol hrănitor.

Curăță tenul corect

Curățarea tenului doar cu apă micelară/produs demachiant sau cu săpun/apă nu este completă. Rețineți faptul că produsele demachiante îndepărtează doar impuritățile de la suprafață. Este absolută nevoie de un gel de curățare blând care să pătrundă în profunzimea porilor pentru a curăța.

De asemenea, utilizarea săpunului pentru curățarea feței trebuie exclusă total din rutină fiindcă acesta usucă extrem de tare pielea, fapt ce duce la apariția ridurilor. În același timp, doar apa nu este suficientă pentru a curăța tenul.

Stimulează-ți tenul să își mențină fermitatea

Aplicarea produselor de îngrijire prin masaj reprezintă o bună tehnică prin care stimulezi circulația sângelui.

De asemenea, masajul facial întârzie apariția ridurilor tocmai pentru că relaxează mușchii care au fost încordați pe tot parcursul zilei și care ar putea duce la apariția ridurilor de expresie. Tocmai de aceea, masajul facial este o opțiune simplă și gratuită prin care poți combate ridurile de expresie.

Specialiștii și practica de zi cu zi ne dovedesc că în ceea ce privește îngrijirea tenului prevenția este extrem de importantă - ba chiar este cheie succesului în materie de rezultate.

Odată ce ridurile, petele pigmentare sau lipsa fermității se instalează pe ten, este extrem de greu sa le îndepărtăm. Acestea își fac loc pe ten în timp și se „sedimentează”, modificând aspectul pielii.

Prevenind și amânând apariția lor, ne putem bucura mai mult timp de o piele tânără!

Postat în Sfaturi ingrijire De:
Echipa Eladerm
Comentarii



* Câmpuri Obligatorii

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii